×
 
 

 


Pantazi Iulia

creeaza-ti un cont si bucura-te de avantajele eumama.ro

Despre mine

Psiholog clinician, supervizor.

Trainer formator cu formare profesionala in terapia ABA, TEACCH, art-terapie, psihoterapie cognitiv comportamentala la copilul cu dizabilitate.

Curriculum Vitae Psiholog Iulia Pantazi

Raspunsuri adaugate


 

Lovirea copilului implica multe riscuri chiar daca vine ca o metoda de disciplina in combaterea rasfatului si a obrazniciei.

Copiii au nevoie sa inteleaga care-s limitele lor si unde incepe vointa celor din jur. Limitele reprezinta fundatia pentru ca un copil sa se poata controla si sa traiasca armonios intr-o casa si o comunitate.
Limitele mentin copiii in siguranta, clarifica ceea ce este si ceea ce nu este acceptabil, pun bazele pentru ca acestia sa inteleaga regulile din afara casei, ii invata pe copii sa-si canalizeze impulsurile mai puternice in cuvinte si joaca, intaresc rabdare si controlul de sine.

Limitele includ notiunile de granite si intimidate. Copiii trebuie sa se obisnuiasca cu astfel de limite rezonabile fara sa se simta distrusi, respinsi sau neglijati.

Copii au nevoie de dragoste si de disciplina. De disciplina corecta! Nu va entuziasmati copilul ca apoi sa-l pedepsiti pentru ca exagereaza. Aveti grija ca pedeapsa sa fie pe masura greselii. Raspunzand cu violenta la bulgarele aruncat de copilul dvs, mai mult il va rani si-l va enerva decat ii va insufla simtul responsabilitatii.

Asumati-va intrega responsabilitate pentru starea disciplinara in care se afla casa si copilul dvs. Nu este vina copilului ca nu stabiliti limite adecvate. Nu este vina lui ca folositi un ton ridicat drept instrument de educare. Straduiti-va sa nu pedepsiti pentru ca sunteti frustat, iritat sau ati avut o zi grea. Pedepsiti doar atunci cand aveti un motiv intemeiat.

Fiti consecvent! Aceiasi fapta rea va primi aceiasi reactie disciplinara. Parintii trebuie sa fie amandoi pe aceiasi lungime, o casa cu mesaje mixte va bulversa copilul. Cuplurile de parinti ar trebui sa isi completeze reciproc metoda de disciplinare, nu sa le copieze. Cand unul se retrage, altul preia conducerea. Unu-i mai sever, altu-I mai indulgent. Intr-un echilibru impartit al puterii, astfel de tactici dinamice expun copilul unei varietati mai ample de stiluri si experiente de parenting.

Parintii nu trebuie sa-si puna robe sau sa adopte o atitudine aroganta de putere. Parintii chibzuiti cauta sa-si inteleaga metodele de parenting, sa nu fie obsedati de greselile lor cautand noi posibilitati. Scopul este sa profite din disciplina aplicata evitand pedepsele inutile sau daunatoare.

Parintii gresesc adesea cand considera ca disciplina trebuie sustinuta cu furie si intimidare. Compasiunea ramane asul disciplinar. Pentru copiii mici, vederea reactiilor naturale ale parintilor ii ajuta sa-si dezvolte o constiinta ferma. Limitele si pedepsele clare nu au nevoie de o exprimare furioasa.

Odata ce stabiliti o limita, nu va abateti de la ea insa manifestati bunatate si empatie. Lasati loc pentru sentimente firesti ale copilului dvs in legatura cu pedeapsa primita si fata de greseala comisa. Lasati-l sa-si ceara scuze si sa indrepte lucrurile. Lasati-l sa planga!

Disciplina in ajuta pe copii sa scoata tot ce-i mai bun din ei. Ajutandu-i sa se poarte frumos, ii ajutam de fapt sa-si exprime sentimentele pozitive, empatia si respectul.
 



 

"ADHD este o tulburare biologica, caracterizata printr-un dezechilibru aparut la nivelul creierului, care il impiedica sa functioneze la parametrii normali.
ADHD nu poate fi prevenit, desi cauza exacta a ADHD ramane necunoscuta, cercetarile spun ca ADHD este cel mai probabil de natura genetica insa exista si alte posibile cauze ce tin de mediu si de factori medicali.

Nu putem spune ca toate comportamentele bazate pe neatentie reprezinta punctul de plecare in ADHD.
Majoritatea copiilor sanatosi sunt neatenti, hiperactivi sau impulsivi la un moment sau altul.

Legat de neatentie,  de exemplu, parintii  isi  fac  griji ca la varsta de  de 3 ani copiii   nu pot asculta o poveste de la inceput pana la sfarsit, dar este normal pentru prescolari sa aiba un  timp relativ scurt in care trebuie sa fie  atenti. De asemenea trebuie sa tinem cont ca timpul de asteptare in cazul copiilor este relativ scurt si anume la trei ani pot astepta pana la 3 minute apoi timpul creste cu un minut pentru fiecare varsta asa ca la 6 ani ei pot astepta aproape 6 minute.  Chiar si copiii mai mari si adolescenti pot avea deficit de  atentie, acesta  creste   de multe ori  si depinde de nivelul de interes.  Majoritatea adolescentilor pot asculta muzica sau vorbesc cu prietenii lor  ore,  dar pot fi mult mai putin concentrati  asupra  temelor.

Acelasi lucru este valabil si in cazul de hiperactivitate.  Copiii mici sunt in mod natural energici  - se comporta ca si cum nu ar fi obositi  un timp destul de lung si ei pot deveni chiar mai activi atunci cand sunt obositi, flamanzi, sau cand se afla intr-un  mediu nou. In plus, unii  copii  pot avea  in mod  natural  un nivel de  hiperactivitate mai mare decat altii. In aceste situatii copiii nu ar trebui sa fie clasificati ca avand ADHD doar pentru ca ei  sunt diferiti de  prietenii lor sau fratii lor.

Diagnosticul este stabilit in conditiile in care copilul prezinta sase sau mai multe simptome de deficit de atentie si comportament hiperactiv si impulsiv. Daca vorbim de copilul neatent cu ADHD atunci acesta nu se poate concentra, face adesea greseli din neglijenta, nu asculta pana la capat atunci cand i se adreseaza cineva, nu finalizeaza sarcinile, nu respecta instructiunile, evita efortul intelectual sustinut.

Daca vorbim de copilul hiperactiv cu ADHD atunci acesta trebuie sa prezinte neastampar, vorbire excesiva, agitatie fizica in momente nepotrivite, intreruperea persoanelor care vorbesc si dificultatea in a-si astepta randul.

Chiar si in aceste conditii in care copilul poate prezenta sase simptome, e nevoie de o urmarire atenta. Comportamentele inadecvate trebuie sa persiste minim 6 luni inainte de a se pune diagnosticul, sa fie sesizabile inainte de 6 ani iar copilul sa fie afectat in activitati curente si in mai multe medii (acasa, la scoala, la locul de joaca).

Inainte de a se pune diagnosticul este recomandat a se face o evaluare foarte atenta si care necesita observarea in diferite medii in care functioaneaza copilul."

 



 

Recompensa trebuie privita ca un stimulent. Exact cum Mos Craciun vine o data pe an, asa si recompensele trebuie date in anumite circumstante.
A face din recompensa un obicei, in timp va transforma copilul intr-unul rasfatat si care va considera ca la orice actiune pe care o face, e nevoie de o recompensa.
Puteti in schimb sa inlocuiti recompensa cu aprecierile verbale si incurajari care sa-i construiasca increderea in sine si sa pastrati recompensele pentru lucruri mai importante.